În vremea de demult, Doamne-Doamne, a dat câte un Înger păzitor fiecărui suflet, iar celor mai  mărunte creaturi, cum sunt albinele şi furnicile a dat câte un singur Înger pentru toate, să le conducă, să le apere. Apoi Doamne-Doamne, a dat câte un Înger  copacilor, florilor, ierburilor, păsărilor, apelor dar şi vântului, ploii, norilor  şi anotimpurilor. Iarna, Vara, Primăvara şi Toamna au şi ele câte un Înger, care le ajută să facă toată treaba, care-i tare multă. Îngerul acesta are grijă să se întâmple totul la vremea potrivită.
Odată Iarna uitase să plece. Trecuseră Babele, când Iarna îşi aruncase cojoacele cele grele….Dar zăpada încă acoperea totul. În Cer era multă îngrijorare. Îngerul Primăverii mergea de colo până colo tânguindu-se:
-Vai! Vai! Vai mie! Ce mă fac? Uite, a venit vremea Primăverii! Dar Iarna n-a plecat încă! Am tot sunat clopoţeii de aur, dar zadarnic. Zăpada acoperă totul, este frig. Or să vină păsările călătoare… dar nu vor avea ce mânca pentru că totul este îngheţat. Copacii vor înmuguri şi mugurii vor pieri fără soare. Ce ne facem?
-Ia, nu te mai plânge atât! îi spuse un alt îngeraş. Vorba multă, sărăcia omului! Dacă te vaieţi, ce crezi că vei face? Linişteşte-te şi gândeşte-te cum să faci. Sau roagă-te la Doamne-Doamne să te ajute….
-A ! Mi-a venit o idee! Poate că Iarna, care are căciula trasă pe urechi nu aude clopoţeii mei, care dau semnalul de plecare…
-Chiar! Hai, scutură-i mai bine!
Primul Îngeraş prinse a suna din răsputeri, clopoţeii de aur cu care îi da de veste Iernii că timpul ei a trecut. Sună mult şi tare. De la o vreme obosi şi din nebăgare de seamă scăpă  clopoţeii din mână…
Clopoţeii de aur ai îngeraşului se rostogoliră dintr-un Cer în alt Cer, din nor în nor şi căzură cu sunet stins în zăpada pufoasă, care acoperea tot pământul: Cling! Cling!Cling!
A doua zi de dimineaţă în locul acela, străpungând curajos  pătura de nea răsăriră câţiva clopoţei albi, cu codiţă verde şi frunzuliţă lunguiaţă.
-Ce floare gingaşă şi curajoasă! Se minunară cei doi Îngeri şi tot Cerul de Îngeri. Şi deodată o înfiorare cuprinse Cerul: Micii clopoţei vor îngheţa?
În clipa aceea în Cer sună marele clopot al Timpului. Iarna ascultătoare îşi adună mantia de zăpadă şi plecă departe la Polul Nord pentru un an. Micii clopoţei au fost astfel salvaţi de îngheţ. Îngerii priveau din Înalt minunaţii clopoţei albi şi au şoptit:
-Ghiocei!

,,De ce mai este despărţire?"

De ce mai este despărţire

şi stări cu ochii-nlăcrimaţi

şi-mbrăţişări sfâşietoare,

când nu-i mai bine ca-ntre fraţi?

Când nu-s cântări mai dragi niciunde,

nici rugăciune mai cu har,

de ce aşa curând trec toate

şi vine despărţirea iar?

De ce aşa de lungă-i vremea

când stăm departe şi dorim,

şi-aşa de scurtă-i clipa dulce

ce-o stăm atunci când ne-ntâlnim?

Abia de ne privim prin lacrimi,

de când nu ne-am putut vedea,

abia ne-mbrăţişăm - şi vine

o altă despărţire grea.

...O, despărţire, de ce oare

mai trebuie şi tu să fii,

de ce plătim cu-atâtea lacrimi

a noastre scurte bucurii?

De ce sunt oare-atâtea piedici

şi depărtare între noi?

Când va fi, oare, Întâlnirea,

să nu mai mergem înapoi?...

( Traian Dorz )

Ruga

 Cerne Doamne linistea uitarii

Peste nesfarsita suferinta

Seamana intinderi de credinta

Si sporeste roua indurarii.

Resadeste Doamne dragostea si crinul

In ogorul napadit de ura

Si asterne peste munti de zgura

Linistea, iertarea si seninul.

Cerne Doamne linistea uitarii

Peste nesfarsita suferinta

Seamana intinderi de credinta

Si sporeste roua indurarii.

Bunule,

Rugăciunea mea nu se poate ridica la cer, a rămas prinsă de buze, iar inima nu o simte. Tac înghenunchiat şi se ţes pe rînd fire albe de steluţe argintii, dar rugăciunea mea nu poate urca la cer, ea caută la inima mea.

Suspin şi ridic din nou gândul meu către rugăciune, dar mintea nu poate coborî la inimă, să se unească cu aceasta…Bunule, nu cuvintele bine alese şi fără iubire îţi sunt bineplăcute, ci tu cauţi la inima mea , smerenia, sinceritatea, dar cum pot eu s-o trezesc?

Mă rog la Măicuţa să mă audă şi să ridice Ea rugăciunea mea la cer…căci ce-am fi fost noi fără Măicuţa Domnului? Ca fulgul de nea zboară gândul meu, iar amorţeala îl cuprinde…cum să găsească el calea către cer?

Te rog Maica Domnului fii mie milostivă şi ridică slaba mea rugăciune printre fulgii de nea la cer, să mă audă şi pe mine Bunul Mântuitor!

Invata sa ierti..

A fi desavarsit inseamna sa nu regreti trecutul,
sa nu-ti fie frica de viitor,
iar in prezent sa faci totul correct.
Cheia eliberarii de regrete si frica
este iertarea ..
„Când iert,
atunci pot sa iubesc,
pot sa devin fericit,
pot sa fiu sanatos,
pot sa am succes în toate.”
Autor: Luule Viilma

Candela

As vrea sa fiu mereu, o candela aprinsa
Si-n inima sa arda focul cel Dumnezeiesc.
Sa raspândeasca în jur si pace si lumina,
Sa se rasfrânga iubirea Domnului Ceresc.

Dar griji si umbra gândurilor triste
Si neîncrederea în ajutorul cel divin,
Îmi sting mereu a flacarii vapaie
Si sufletul îsi plânge în întuneric al sau chin.

Dar vine mâna calda, iubitoare,
A Celui ce pe toate le-a zidit.
Si îmi aprinde iarasi focul dragostei divine,
Caci El din veacuri omenirea a iubit.

Si nu îsi lasa niciodata faptura ca sa piara,
Ci cu pronia cereasca o ajuta tot mereu,
Sa se ridice si sa mearga înainte
Desi drumul pare câteodata greu.

As vrea sa fiu mereu o candela aprinsa.
Si în lumina ei sa caut calea spre înalt.
Sa îi pastrez focul, ca pe o comoara sfânta
Si din caldura ei în jurul meu sa împart.

Silvia Moian