Candela

As vrea sa fiu mereu, o candela aprinsa
Si-n inima sa arda focul cel Dumnezeiesc.
Sa raspândeasca în jur si pace si lumina,
Sa se rasfrânga iubirea Domnului Ceresc.

Dar griji si umbra gândurilor triste
Si neîncrederea în ajutorul cel divin,
Îmi sting mereu a flacarii vapaie
Si sufletul îsi plânge în întuneric al sau chin.

Dar vine mâna calda, iubitoare,
A Celui ce pe toate le-a zidit.
Si îmi aprinde iarasi focul dragostei divine,
Caci El din veacuri omenirea a iubit.

Si nu îsi lasa niciodata faptura ca sa piara,
Ci cu pronia cereasca o ajuta tot mereu,
Sa se ridice si sa mearga înainte
Desi drumul pare câteodata greu.

As vrea sa fiu mereu o candela aprinsa.
Si în lumina ei sa caut calea spre înalt.
Sa îi pastrez focul, ca pe o comoara sfânta
Si din caldura ei în jurul meu sa împart.

Silvia Moian