duminică, 15 august 2010

Adormirea Maicii Domnului - obiceiuri si superstitii

Maica Domnului in Calendarul popular
Trecerea de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma, peste care parintii Bise­ricii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria. Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si apoi se naste Santamaria Mica. Textele religioase indeamna sa ne bucuram la nasterea Fecioarei Maria: Sa trambitam duhovniceste...; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste; Sa dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David... etc. (Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucu­resti, 1984, p. 98 - 116). Cu toate acestea, romanii intam­pina cu mai mare bucurie celebrarea mortii, Santamaria Mare (15 august), nu a nasterii, Santamaria Mica (8 sep­tembrie).

Fecioara Maria este identificata in Panteonul roma­nesc in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica). Importanta calendaris­tica a Santamariei Mari este subliniata de postul de doua saptamani care o prefateaza (1-14 august), de pelerinajele organizate la manastirile cu acelasi hram, de deschiderea unui important sezon de nunti (16 august - 14 noiembrie), de inceperea targurilor si iarmaroacelor de toamna, de praznicele de pomenite a mortilor si pomenile date pentru cei in viata. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna, "campanie de semanat" determinata de batrani prin observarea, incepand cu noaptea de Sanziene 23 / 24 iunie, evolutiei pe cer a constelatiei Gainusei. Acum se incheia varatul oilor la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p...in palarie!), se in­terzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei, in sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor, se "bateau" (culegeau) nucii. Santamaria Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Conform traditiei crestine, Fecioara Maria a fost nas­cuta miraculos. Parintii ei, Ioachim, descendent al unui neam imparatesc, si Ana, descendenta din neamul lui David, erau defaimati si huliti ca nu aveau copii. Ioachim se roaga lui Dumnezeu in munti iar femeia lui, stearpa si neroditoare, in gradina sa le dea rod sfant pantecelui. Dupa unele traditii populare, Ana ar fi ramas insarcinata miro­sind sau sarutand o frunza de par sau o floare, credinta care avea sa genereze si sintagma copil din flori pentru nasterea nelegitima. Dupa alte traditii s-ar fi nascut din durere de inima, dintr-o mama de sapte ani si un tata de saptezeci si sapte. Pruncul Iisus, el insusi zamislit miraculos, din sa­rutul unei icoane gasite intr-o fantana, este nascut de Maica Domnului in grajdul Mosului Craciun, zeu la varsta senec­tutii care se opune venirii Fiului pe lume. Venirea Fiului, prin nastere, insemna, in mentalitatea celor vechi, plecarea (moartea) Mosului. Maica Domnului binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii pentru ca au incalzit-o si hranit-o in timpul nasterii, randunelele pentru ca au dat vestea ca va invia Iisus, ciocarlanul schiop pentru ca l-a vazut pe Mantuitor rastignit, el insusi fiind lovit cu o piatra. In schimb, a blestemat calul pentru ca a rontait si tropait in timpul nasterii sau ca a mancat fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul pentru ca a intrecut-o la tors, lemnarul pentru ca i-a facut lui Iisus crucea grea, iar pe feciorul agresiv, numit Navalnicul, care a speriat-o cand mergea la molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita in farmecele de dragoste etc.

Dupa aproximativ un ciclu lunar scurs de la moartea Fecioarei, crestinii ii celebreaza nasterea. Unele din obice­iurile specifice Santamariei Mici au fost preluate de sarba­toarea vecina, inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie) numita in Calendarul popular Ziua Crucii si, local, Ziua Sarpelui. La aceste sarbatori se faceau observatii astrono­mice si pronosticuri meteorologice, se culegeau plante de leac si altele. Foarte interesante sunt credintele romanesti despre sarpe, unul dintre cele mai vechi simboluri calenda­ristice ale omenirii. Sarpele este una din primele divinitati ale omenirii, atestata de arheologi inca din paleolitic. Semnificatia exclusiv malefica este relativ tarzie si este le­gata de mitul biblic. Omorarea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie daca murea serpoaica, barbat daca murea sarpele, iar aparitia sarpelui in pragul casei ara considerat semn de moarte: Oamenii mai cred ca "Sarpe este la toata casa; unde este sarpe e noroc in casa, merge bine si nici un rau, nici un farmec nu se prinde. Fereasca Dumnezeu sa-1 omori, ca indata moare unul din gospodari. Acela se cheama sarpe de casa. S-au vazut astfel de serpi band lapte din strachina, de-a valma cu copiii. Copiii le dadeau cu lingura peste cap, plangand ca le mananca laptele, dar serpii mancau inainte, nu se suparau" (Moldova, Muntenia).

Unele credinte se refera la Sarpele blestemat de Dumnezeu: "Sarpele nu a fost de la inceput sarpe. A fost om si locuia la Dumnezeu in cer, dar l-a blestemat si l-a facut sarpe cand a inselat-o pe Eva"; "in cer, la Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai serpi nu. Sarpele dintai era zburator, avea aripi si picioare, sedea in cer si era bun la Dumnezeu. Dar, el a primit duh rau intr-insul si a invatat-o pe Eva de au pacatuit. Dumnezeu s-a maniat si i-a dat afara din Rai, atat pe dansii (Eva si Adam), cat si pe sarpe. Sarpelui i-a luat picioarele, i-a taiat aripile si l-a aruncat pe Pamant blestemandu-l sa se taraie ca funia, iar cand il va durea capul sa iasa la drum, ca va veni popa si ii va face agheasma sa-i treaca. De aceea iese sarpele la drum, iara omul merge cu maciuca de-i da in cap si-l omoara"; "Sarpele e degetul Diavolului. Avea el un deget mai surubar si s-a gandit oare ce ar putea face dintr-insul? "Ia sa-l tai sa-mi fac mie un ajutor" zise el, si cum l-a aruncat pe pamant a inceput a umbla. S-a facut sarpe" (Bucovina).

Relatiile dintre om si natura erau reglementate dupa reguli care aveau ca efect mentinerea unui echilibru intre componentele mediului geografic. Spre deosebire de Calendarul bisericesc, dedicat Sfintei Treimi si catorva mii de sfinti, omul satului traditional isi impartea zilele Calendarului popular cu plantele (Nunta Urzicilor, Ziua Graului), pasarile (Ziua Cucului, Dragobete, Constantin Graur, Martea Ciorilor etc.) si animalelor (zile ale ursului, lupului, calului, sarpelui etc). Iata o credinta despre interdictia de a omori sarpele: "Daca gasesti sarpe dupa Ziua Crucii n-ai voie sa-l omori. Numai pana in aceasta zi se poate omori, pe urma e pacat. La Ziua Crucii intra dihaniile in pamant, iar sarpele care a muscat pe cineva, om sau vita, nu-l primeste pamantul sa intre inapoi, si umbla ratacind in toate partile, iese la drum sa-l omoare omul".



Cele doua Santamarii incadreaza calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa Facere a lumii (anul 5508 i. H.). Multe din trasaturi specifice Anului Nou Biblic si ale mitului creatiei paterne a Lumii au fost preluate de Santamariile romanesti, purtatoare ale mitului creatiei ma­terne a Lumii.


ION GHINOIU

vineri, 14 mai 2010

Sa nu ne întristam de pierderea bunurilor noastre : nu merita chinul si osteneala. Tatal meu m-a învatat acesta. Când se întâmpla o nenorocire în casa, el ramânea linistit. Într-o zi casa noastra a ars si oamenii spuneau : Ivan Petrovici, acest incendiu te-a ruinat. Dar el raspundea : Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-o voi pune pe picioare. Într-o zi când mergeam pe ogorul nostru i-am spus : Uite, ne-au furat snopii de grâu, iar el mi-a raspuns : si ce? Copilul meu, Domnul a facut sa creasca grâul pentru noi; avem destul. Dar daca cineva fura, înseamna ca are nevoie de mâncare. Mi s-a întâmplat sa-i spun : Dai mult de pomana, dar acolo jos oamenii traiesc mai bine decât noi si dau mai putin. Iar el mi-a raspuns : Lasa! Domnul ne va da ce ne trebuie! Si Domnul n-a înselat nadejdea lui.

luni, 26 aprilie 2010

Doina

Lacrimile sunt triste şi reci.
Căinţa mea ? Sinistră amăgire!
Flutură-n faţă uitate amintiri
şi încă mă dor rănile fertile

somnul pare unica alinare
dar e cu coşmaruri presărat
conştiinţa nu-mi dă pace
mă tot întreabă de păcat

şi orele trec, şi zilele se duc
îmi plâng de milă pe tăcute
mincinosul strigăt al lui ,, eu pot”
încă străbate în ceasuri orbite !

Inima tăcută ca un cimitir
Plină de gropi pentru relele mele
Patimile zburdă cu flori în chimir
şi nu le pot ingropa pe ele !

nu mai simt vântul alinării...
poate că am închis poarta aseară
să mă scufund în braţele durerii
să uit de tot, să uit de toate.

Deodată se vede o lumină,
De iubire, blândă şi caldă
Să scoată relele de la rădăcină
Să-mi umple zările cu razele sale

Mâini se întind spre lumină,
Mâini mă trag în jos
Să nu apuc calea cea senină
Şi să uit al patimilor joc.

Răsună-n zare : ,, Eu pot!”, ,, Eu pot!”
Dar tremură la vederea luminii
şi tace de puteri stors, neputincios
şi cerul se înmoaie a miros de tină

şi plouă în mine tăcute şi moi
plouă cu lacrimi stinse-n lumină
plouă tot cerul de amăgiri şi noroi
şi zarea-mi devine din ce în ce mai lină

Eu sunt doar martorul gol şi tăcut
Nu, nu eu împlinesc toate acestea
Ci soarele vieţii mele ce nu a contenit
Să mă cheme spre duioasa lumină

şi caut în oceanul de puroaie
Caut o fărâmă de credinţă
şi fug mirosuri şi putregaie
şi cer cu dor să gust pocăinţa.

Mă bâzâie gandurile nerăbdării
Aş vrea acum să fiu minunată
Dar nu se poate curăţa deodată
Toate rănile fertile ale durerii

Trebuie timp, şi timp cer
şi nu pot decât să cer , s-aştept
ca-n lacrima sfântă a Mirelui ceresc
sufletul să-mi limpezesc .

miercuri, 21 aprilie 2010

totul din inima...

Când lumina zâmbetului curat
îşi face ,,cale" pătrunzând
în sufletul ale cărui lacăte
au fost deschise de lacrima sfântă,
atunci înfloresc acolo,
în grădina inimii,
crinii înmiresmaţi
ai iubirii şi ai neprihănirii...
Iar mireasma lor te învăluie ameţitor
ca un şal cu adiere de Rai,
ademenindu-te să te laşi uşor,
cu încredere totală,
pe braţul Domnului,
cu ochii întredeschişi
pentru a nu strivi lacrimile iubirii,
lacrimile dorului
şi lacrimile recunoştinţei
izvorâte din seninul privirii
uimită de atâta frumuseţe
pe care Însuşi Dumnezeu
şi-a pus semnătura...

Lacăte deschise...

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri,
Lacătele de apă
Se deschid cu stele,
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.
..

( Octavian Paler )

vineri, 16 aprilie 2010

poveste

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Du pa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
Weekend placut plin de soare si binecuvantarea lui Dumnezeu!!

miercuri, 14 aprilie 2010

sa radem putin..maine va fi mai rau..

vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in Australia,
si-i zice:
- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au cam uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile! Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in
gradina.
- Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???
- Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp ... Am nevoie de autorizatie de constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si astfel am incalcat normele de inaltime. Apoi, compania de electricitate a cerut sa pun ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni marea la mine, ca nu m-au crezut. Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo traieste bufnita cu pete care-i o
specie protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine. Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activisti pentru protectia animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice sechestrate impotriva vointei lor si, de asemenea, au sustinut ca, sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de mic, inseamna cruzime asupra lor. Apoi, Ministerul Mediului, au spus ca nu am voie sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac un studiu de mediu si implicatiile pe care Potopul Tau le poate avea asupra mediului. Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii, deoarce inca nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor etnice sa angajez pe santier, iar Blocul Sindical nu ma lasa sa-mi folosesc la constructie copiii mei, deoarece nu fac parte din Sindicat si nu au certificare ISCIR pentru constructia de Arce. Si, ca sa fie totul si mai rau, Fiscul, mi-a confiscat toate posesiile, deoarce - sustin ei - vreau sa parasesc tara cu specii de animale pe cale de disparitie. Deci, Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin 10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis.
Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar soarele aparu, din nou, stralucitor pe cer.
- Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea ?
- Nu, Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul inainte...

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Paste fericit alaturi de cei dragi !

Doamne, fă din suferință
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velință
Ca-ntr-un pat adânc și cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se și vin.
Din înfrângeri, scări și trepte,
Din căderi, urcuș alpin.
Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniță spre cer;
Și din fiece dezastru
și crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
și fă zâmbet înțelept.
Paște fericit alături de cei dragi!

vineri, 2 aprilie 2010

Vinerea Mare

 Astăzi e Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, sau Vinerea Patimilor. Este zi de doliu. În această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul Iisus Hristos.
Astăzi, în toate în toate bisericile a fost scos Sfântul Epitaf, ce simbolizează trupul Mântuitorului, pe sub care toată lumea poate să treacă până mâine după-amiază.
Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu o să-i doară capul, mijlocul şi şalele tot anul, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Zi de post şi rugăciune
Vinerea mare mai e numită şi Vinerea Seacă, pentru ca se ţine post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, se ia anafură de la biserică.
La slujbă, după cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica, cu Sfântul Epitaf, care apoi este aşezat pe masa din mijlocul bisericii.
La terminarea liturghiei, creştinii merg la morminte şi aprind lumânări.

Rugaciune


Doamne, Iisuse Hristoase, dulcele Mantuitor al sufletului meu! marturisesc inaintea Ta intru aceasta zi a rastignirii Tale, intru care ai patimit si ai luat moarte pe cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. Pentru aceea ma rog bunatatii Tale cele nespuse, sa ma faci si pe mine partas Sfintelor Tale patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru care sa ma invrednicesc prin harul Tau, sa rabd si eu asemenea pentru dragostea Ta precum Tu cel milostiv, le-ai rabdat pentru mantuirea mae, intarindu-ma intru aceasta pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut, cand te-au rastignit nemultumitorii farisei. Intareste-ma drept aceea, Doamne, sa ridic cu bucurie de astazi Crucea Ta cu mare pocainta. Si pentru uraciunea cugetelor si vointelor mele celor rele, sadeste in inima mea intristarea mortii Tale, ca o simt precum a simtit-o Maica Ta iubita, Ucenicii Tai si femeile cele purtatoare de mir ce stateau langa Crucea Ta. Si imi lumineaza mie simtirile mele cele sufletesti, pentru ca sa se miste si sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut zidirile cele neisufletite, cand s-au miscat la rastignirea Ta, si mai vartos cum Te-a cunoscut talharul cel credincios si Ti s-a plecat, de l-ai asezat in Rai. Da-mi Doamne si mie, darul tau, precum ai dat atuncea aceluia, si-mi iarta pacatele pentru Sfintele Tale patimi si ma aseaza cu buna intoarcere si cu pocainta impreuna cu el in Rai, ca un Dumnezeu si Ziditor ce esti. Asemenea fa si la toti crestinii vii si morti, precum se roaga in toate zilele, in Sfanta Ta Biserica, si le iarta lor pacatele si-i invredniceste pe ei imparatiei Tale, pentru ca sa vada lumina Ta si sa Te slaveasca. Ma inchin Crucii Tale, Hristoase, si zic catre dansa pentru dragostea Ta:"Bucura-Te, cinstita Cruce a lui Hristos! ca Tu ai mantuit lumea prin pironirea lui Hristos pe tine; Bucura-Te, pom binecuvantat, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii si ne-ai izbavit din moartea pacatului; Bucura-Te, dru gul cel tare ce ai sfaramat usile iadului; Bucura-Te cheie imparateasca ce ai deschis usa Raiului. Ma bucur si eu pentru ca vad pe cei rai surpati jos si pe prietenii Tai imparatind in cerui; pe cei rai biruiti de povara Ta si pe crestinii ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta". O, rastignitul meu, Hristoase, cate ai patimit pentru noi! O, cate rani, scuipari, cate batjocori si cata necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai inca pilda adevaratei rabdari! Drept aceea cum pot sa fug de cruce, vazand pe Dumnezeul meu ridicat pe Ea; sa-mi para grele caznele, vazand pe stapanul meu ca le iubeste, le cere si le socoteste de mare marire? Rusine-mi este cu adevarat de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau pentru ispitele ce-mi aduc vrajmasii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru necazurile si bolile ce-mi vin din departarea lui Dumnezeu de mine. De vreme ce acestea toate le trimite Dumnezeu, pentru ca sa ma apropii de El mai mult si pentru ca sa-L slavesc si ma pedepseste intru aceasta viata pentru binele meu si pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui. Asa fiind, inmulteste-mi Doamne ostenelile, ispitele si durerile mele, dar sa-mi inmultesti cu prisosinta si rabdarea, puterea, multumita si binecuvantarea in patimile ce le voi suferi. Pentru ca eu cunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orb de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indraznet, rau de nu ma vei preface, pierdut, de nu am vei incerca, rod, de nu ma vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei tale Cruci, careia ma inchin, o slavesc acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

vineri, 19 martie 2010

Doamne, da.mi puterea sa primesc cu suflet linistit tot ce.mi va aduce ziua de maine....

stau sa judec zilnic gestul meu,sa gasesc partea buna si partea rea ,daca ma rog,...dar ,numai El poate sa stie cu adevarat ce.i bine si ce.i rau...si incerc in fiecare seara sa am un monolog cu Dumnezeu:
-Ai grija Doamne in primul rand de cei dragi mie,care s.au dus mult prea repede de langa mine....
- Nu ma pedepsi prea aspru daca gresesc,desi poate Tu imi arati prin semne zilnic ca nu fac bine ce fac...iarta.ma daca le ignor..
-Nu.ti cer Doamne nimic din ce crezi ca nu poti sa.mi dai...vreau doar liniste sufleteasca,oameni buni in jurul meu,nu vreau mila si nici compasiune,ea nu ma ajuta cu nimic...
-Mai uita.te si.n curtea mea cand ai timp,vreau sa le fie bine celor dragi mie, sunt lumina ochilor mei,motivatia mea pentru a merge mai departe....
-Lumineaza.ma atunci cand nu gasesc drumul pe care tu mi.l croiesti..si promit sa nu ma abat de la drum,orice s.ar intampla!
-Multumesc Doamne pentru tot ce am si nu.mi lua cand te superi pe mine nimic din ce mi.ai dat...
Un weekend minunat celor care citesc blogul meu...sa fiti senini in suflet ca marea din imagine iar valurile ei sa va legene gandurile.

duminică, 28 februarie 2010

În vremea de demult, Doamne-Doamne, a dat câte un Înger păzitor fiecărui suflet, iar celor mai  mărunte creaturi, cum sunt albinele şi furnicile a dat câte un singur Înger pentru toate, să le conducă, să le apere. Apoi Doamne-Doamne, a dat câte un Înger  copacilor, florilor, ierburilor, păsărilor, apelor dar şi vântului, ploii, norilor  şi anotimpurilor. Iarna, Vara, Primăvara şi Toamna au şi ele câte un Înger, care le ajută să facă toată treaba, care-i tare multă. Îngerul acesta are grijă să se întâmple totul la vremea potrivită.
Odată Iarna uitase să plece. Trecuseră Babele, când Iarna îşi aruncase cojoacele cele grele….Dar zăpada încă acoperea totul. În Cer era multă îngrijorare. Îngerul Primăverii mergea de colo până colo tânguindu-se:
-Vai! Vai! Vai mie! Ce mă fac? Uite, a venit vremea Primăverii! Dar Iarna n-a plecat încă! Am tot sunat clopoţeii de aur, dar zadarnic. Zăpada acoperă totul, este frig. Or să vină păsările călătoare… dar nu vor avea ce mânca pentru că totul este îngheţat. Copacii vor înmuguri şi mugurii vor pieri fără soare. Ce ne facem?
-Ia, nu te mai plânge atât! îi spuse un alt îngeraş. Vorba multă, sărăcia omului! Dacă te vaieţi, ce crezi că vei face? Linişteşte-te şi gândeşte-te cum să faci. Sau roagă-te la Doamne-Doamne să te ajute….
-A ! Mi-a venit o idee! Poate că Iarna, care are căciula trasă pe urechi nu aude clopoţeii mei, care dau semnalul de plecare…
-Chiar! Hai, scutură-i mai bine!
Primul Îngeraş prinse a suna din răsputeri, clopoţeii de aur cu care îi da de veste Iernii că timpul ei a trecut. Sună mult şi tare. De la o vreme obosi şi din nebăgare de seamă scăpă  clopoţeii din mână…
Clopoţeii de aur ai îngeraşului se rostogoliră dintr-un Cer în alt Cer, din nor în nor şi căzură cu sunet stins în zăpada pufoasă, care acoperea tot pământul: Cling! Cling!Cling!
A doua zi de dimineaţă în locul acela, străpungând curajos  pătura de nea răsăriră câţiva clopoţei albi, cu codiţă verde şi frunzuliţă lunguiaţă.
-Ce floare gingaşă şi curajoasă! Se minunară cei doi Îngeri şi tot Cerul de Îngeri. Şi deodată o înfiorare cuprinse Cerul: Micii clopoţei vor îngheţa?
În clipa aceea în Cer sună marele clopot al Timpului. Iarna ascultătoare îşi adună mantia de zăpadă şi plecă departe la Polul Nord pentru un an. Micii clopoţei au fost astfel salvaţi de îngheţ. Îngerii priveau din Înalt minunaţii clopoţei albi şi au şoptit:
-Ghiocei!

vineri, 12 februarie 2010

,,De ce mai este despărţire?"

De ce mai este despărţire
şi stări cu ochii-nlăcrimaţi
şi-mbrăţişări sfâşietoare,
când nu-i mai bine ca-ntre fraţi?

Când nu-s cântări mai dragi niciunde,
nici rugăciune mai cu har,
de ce aşa curând trec toate
şi vine despărţirea iar?

De ce aşa de lungă-i vremea
când stăm departe şi dorim,
şi-aşa de scurtă-i clipa dulce
ce-o stăm atunci când ne-ntâlnim?

Abia de ne privim prin lacrimi,
de când nu ne-am putut vedea,
abia ne-mbrăţişăm - şi vine
o altă despărţire grea.

...O, despărţire, de ce oare
mai trebuie şi tu să fii,
de ce plătim cu-atâtea lacrimi
a noastre scurte bucurii?

De ce sunt oare-atâtea piedici
şi depărtare între noi?
Când va fi, oare, Întâlnirea,
să nu mai mergem înapoi?...
( Traian Dorz )

luni, 8 februarie 2010

Ruga

 Cerne Doamne linistea uitarii
Peste nesfarsita suferinta
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurarii.
Resadeste Doamne dragostea si crinul
In ogorul napadit de ura
Si asterne peste munti de zgura
Linistea, iertarea si seninul.
Cerne Doamne linistea uitarii
Peste nesfarsita suferinta
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurarii.

duminică, 7 februarie 2010

Bunule,
Rugăciunea mea nu se poate ridica la cer, a rămas prinsă de buze, iar inima nu o simte. Tac înghenunchiat şi se ţes pe rînd fire albe de steluţe argintii, dar rugăciunea mea nu poate urca la cer, ea caută la inima mea.
Suspin şi ridic din nou gândul meu către rugăciune, dar mintea nu poate coborî la inimă, să se unească cu aceasta…Bunule, nu cuvintele bine alese şi fără iubire îţi sunt bineplăcute, ci tu cauţi la inima mea , smerenia, sinceritatea, dar cum pot eu s-o trezesc?
Mă rog la Măicuţa să mă audă şi să ridice Ea rugăciunea mea la cer…căci ce-am fi fost noi fără Măicuţa Domnului? Ca fulgul de nea zboară gândul meu, iar amorţeala îl cuprinde…cum să găsească el calea către cer?
Te rog Maica Domnului fii mie milostivă şi ridică slaba mea rugăciune printre fulgii de nea la cer, să mă audă şi pe mine Bunul Mântuitor!

sâmbătă, 6 februarie 2010

Invata sa ierti..


A fi desavarsit inseamna sa nu regreti trecutul,
sa nu-ti fie frica de viitor,
iar in prezent sa faci totul correct.
Cheia eliberarii de regrete si frica
este iertarea ..
„Când iert,
atunci pot sa iubesc,
pot sa devin fericit,
pot sa fiu sanatos,
pot sa am succes în toate.”
Autor: Luule Viilma

vineri, 5 februarie 2010

Candela

As vrea sa fiu mereu, o candela aprinsa
Si-n inima sa arda focul cel Dumnezeiesc.
Sa raspândeasca în jur si pace si lumina,
Sa se rasfrânga iubirea Domnului Ceresc.

Dar griji si umbra gândurilor triste
Si neîncrederea în ajutorul cel divin,
Îmi sting mereu a flacarii vapaie
Si sufletul îsi plânge în întuneric al sau chin.

Dar vine mâna calda, iubitoare,
A Celui ce pe toate le-a zidit.
Si îmi aprinde iarasi focul dragostei divine,
Caci El din veacuri omenirea a iubit.

Si nu îsi lasa niciodata faptura ca sa piara,
Ci cu pronia cereasca o ajuta tot mereu,
Sa se ridice si sa mearga înainte
Desi drumul pare câteodata greu.

As vrea sa fiu mereu o candela aprinsa.
Si în lumina ei sa caut calea spre înalt.
Sa îi pastrez focul, ca pe o comoara sfânta
Si din caldura ei în jurul meu sa împart.

Silvia Moian

Despre mine

Fotografia mea
zâmbesc subtil, tristă, nemaiştiind ce caut, dacă mai caut, ştergând, rememorând imagini şi cuvinte, călcând pe cioburi fără să mai simt tăieturile, fără să mai simt nimic, de fapt… astăzi, până şi durerea tace..